Imi amintesc cand eram copil. Era diferit. Oamenii erau diferiti si relatiile dintre ei erau diferite. Aceasta a fost pana in 1989 cand parca totul a luat-o razna. De atunci…nimic nu mai e la fel. In ce sens ?
Poi…din 1989 a aparut nebunia. Nu ma refer la democratie si nu condamn sub nici o forma democratia, doar ca socul iesirii dintr-o forma de organizare (comunismul) si intrarea in alta a fost foarte mare, chiar insuportabil pentru unii. Daca in comunism aveai tot timpul o paine pe masa, un servici bun, un apartament in democratie nu mai e asa. Te-ai trezit peste noapte disponibilizat, fara servici si fara banii cu care sa iti asiguri existenta. S-a restructurat fabrica, s-a inchis mina, s-a incheiat productia, s-a restructurat activitatea…nu conteaza foarte multi au ramas fara servici.
Ceea ce…reprezinta un soc psihologic destul de intens pentru cienva care a fost obisnuit sa lancezeasca 20 de ani intr-un servici, stiind ca oricat de productiv e…paine tot ii vine pe masa. Asa cum ii vine, dar ii vine. E sigur de asta. Nimeni nu l-a dat afara in 20 de ani, nimeni nu i-a amenintat existenta…fie ea si atat de mizera precum era. El era multumit…pentru ca nu cunostea altceva…era izolat de restul lumii.
Si iata-ne…dupa 20 de ani de la terminarea regimului comunist. Cum stam ? Stam mai bine, stam mai prost ? Si vreau sa ma refer din punct de vedere social, nu neaparat economic sau al bunastarii.
E vorba de oamenii cu care te intalnesti zi de zi, ma intereseaza efectele si influenta comunismului asupra relatiilor interumane.
Poi cum stam ? Prost stam. As zice chiar foarte prost. Suntem in continuare dezorientati, lipsiti de incredere si lipsiti de atitudine.
Cati prieteni adevarati ai ? Numara-i si spune-mi daca trec de 5. Daca trec de 5 exista 2 posibilitati: ori esti foarte norocos si feiricit, ori nu socotesti calumea ce inseamna o prietenie adevarata. O prietenie adevarata inseamna (iti reamintesc) atunci cand acel prieten se trezeste la ora 3 noaptea si vine si te ajuta daca ai o problema mare. Sunt mai rari in Romania pentru ca in Romania totul e de fatada, de aparenta, de interes. Nimic nu e natural, totul e fortat. Prea putine sunt lucrurile naturale.
Cu alte cuvinte relatiile umane sunt denaturate. Lipseste increderea reciproca, stabilitatea, reciprocitatea.
Acestea se datoreaza unei societati aflate in permanenta schimbare, o societate, o lume care a suferit permanent miscari asa cum discutam in articolul Romania noastra. Practic nimanui nu-i pasa de nimeni, ignoranta e la ordinea zilei. Vrem sa parem ceea ce nu suntem, ascunzand astfel traumele pe care le-am avut in trecut. De fapt aceste traume se datoreaza societatii, vietii in societate. Astfel devenim altceva, devenim falsi, nenaturali.
Pe de alta parte, lupta pentru existenta este acum mai mare. Ne dorim apartamente (pentru ca nu ni le mai ofera nimeni), ne dorim masini (pentru ca le vedem la altii) si ne dorim femei/barbati (frumoase/cu bani) pentru ca ii vedem fie la televizor fie pe strada. Ne dorim lucruri, multe multe lucruri care in trecut (in comunism) nu puteam sa le avem. Nu aveam cum. Acu…practic putem avea orice. Aproape. Macar ne putem dori. Tot e ceva. Deci suntem prinsi in acest mecanism de acumulare si fuga dupa bani. Suntem ametiti de puterea banilor astfel inca incepem sa vedem numai asta. Trecem cu nepasare peste o relatie de prietenie, de fapt o distrugem frecvent din cauza banilor. Trecem si ignoram cele mai elementare reguli, maniere ca sa nu mai vorbim de etica si morala. Nimic nu mai conteaza atata vreme cat am banul in buzunar. Eu sunt cel mai tare. Tu esti nimic. O atitudine…care…nu mai lasa loc DE NIMIC.
Si atunci cum vrei sa ai prieteni, cum vrei sa ai niste relatii naturale cu alti oameni…cand…toata lumea a innebunit !!! Toata lumea fuge, alearga, se intrece. Nu le mai ajunge timpul nici pentru ei insisi, ce sa mai aiba timp pentru tine. Iti vor spune : trebuie sa fac asta, trebuie sa merg acolo, apoi sa trec pe dincolo, si…daca si numai daca…toate merg bine…eventual…pe la ora aceea ne putem vedea si sa povestim. Dar nu promit nimic. Nu-i sigur.
Alearga atat de mult, sunt dezorientati, uita de fapt si ce vor. Aproape toti. Cum sa poti avea niste relatii normale cu acesti oameni ? Cum poti sa interactionezi cu ei daca si atunci cand ii vezi totul e pe fuga, in viteza. Nu au timp de tine, nu au timp nici de ei. Ma mir ca observa cand le pica nasul, cred ca daca ar fi la ceafa sigur nu ar observa cand le pica, noroc ca e in fata sub ochii lor tot timpul.
Asa e lumea noastra. Asa o vad eu. Trist. Dar lucrurile is vor reveni in timp. Numai ca trec anii, iar o schimbare de atitudine e necesara acuma. De ce sa nu schimbam ceva daca sta in puterea noastra ?
Trebuie sa devenim mai lucizi, mai calmi, mai senini, mai increzatori. Dar trebuie sa investim timp pentru acestea.
Comments